Bacovia, Intre satanism si murder ballads (Romanian)

“Inauntrul oricarei dorinte se incaiera un calugar cu un macelar.”
(Emil Cioran – Silogismele amaraciunii)

George Bacovia, pe numele sau real G. Vasiliu s-a nascut la 4 septembrie 1881, la Bacau, fiu al comerciantului Dumitru Vasiliu (Andonie Vasile Dumitru) si al Zoei Langa. Bacovia absolva liceul in 1903 in orasul sau natal,studiaza dreptul la Iasi si Bucuresti, obtine in 1913 licenta apoi este impiegat prin felurite institutii si maestru suplinitor de desen si caligrafie. Este numit la 1 noiembrie 1946 consilier in Ministerul Artelor si atacat curand cu violenta pentru insalubritatea poeziei sale. Moare in Bucuresti la 22 mai 1957.

Considerat de criticii titrati precum A. Maniu sau Eugen Lovinescu poet minor, parerea acestuia din urma fiind ca poezia lui Bacovia este lipsita de orice artificiu poetic, simpla si fara mestesug sau epigon al mai multor autori, ceea ce in momentul actual mi se pare un mare truism si o banala dovada de cultura din partea unui critic de calibrul lui George Calinescu, (care in a sa ‘Istorie a literaturii romane de la origini pana in prezent’ ii aloca doar trei pagini) caci, nu-i asa, pe masura ce citim mai mult ni se si pare ca nimic nu mai poate fi original, Bacovia a fost considerat de contemporanii sai promotor al lipsei de perspectiva si de cei mai ortodocsi, simbolist-satanist.

“Exista la Bacovia un satanism (cu punctul de plecare in Rollinat dar si in Edgar Poe), care e un stil al pateticului, un romantism al lugubrului, compus ca o conventie literara, o data pentru totdeauna.”
(George Calinescu – ‘Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent’)

Evident ca apropierile ni se par astazi violente, cel putin in ceea ce-l priveste pe Bacovia, ca sa nu mai spun ca satanismul ca “romantism al lugubrului” este una dintre licentele literare pe care nu ar trebui sa ni le insusim cu atata nonsalanta, cata vreme DEX-ul spune cu totul altceva cand vine vorba de satanism. In ritmul acesta ar trebui redefinit satanismul si ar trebui clasati satanistii in cel putin doua categorii: satanismul cultural si satanismul existential. Satanistul cultural si existential de Bacovia, notoriu pentru poemele sale, ‘Plumb’, ‘Lacustra’, ‘Rara’ este pana la ora asta mai putin cunoscit pentru proza sa. Interesanta mi se pare inca o data una dintre scaparile lui George Calinescu, pe care, vrand sa nu o pun pe seama culturii lacunare a marelui critic o voi arunca in carca populismului, care in cazul amintirii acestei surse ar fi condus spre elitism, patura mijlocie careia ii era adresat articolul de popularizare cu privire la Bacovia fiind straina de fenomenul in sine.

376250F28518BFF1655CC8DBAF6638BC.jpg

Este vorba despre mult mai vechile “Murder ballads”, la fel de populare la vremea lor ca si romanele “misterelor”. Nick Cave revine asupra acestei vaste teme compunand versurile si muzica unui album, este vorba despre “Murder ballads”, ajuns si in topuri, ca urmare a duetului acestuia cu Kylie Minogue: “Where The Wild Roses Grow”. Mi-e greu sa ma pronunt cu certitudine cu privire la cunostintele lui Bacovia legate de acest fenomen literar, dar daca tinem cont de schitele sale, ar trebui sa inclinam spre a considera ca latura gotica a fenomenului nu ii era straina. Bacovia este si autorul catorva “tablouri” in proza, iar in eseul de fata ma voi concentra asupra celor publicate in periodice. Citindu-le, este imposibil sa nu sesizati instrumentarul la care apeleaza Bacovia pentru a-si pune in pagina discursul. In ceea ce urmeaza voi incerca sa le enumar:

Localizarea temporala si sordidul
“Un fel de veselie prin mahalaua infundata… E doara zi de Pasti, zi de repaos.”
(De Pasti)
“In ziua pustie si calda, cocosii cantau peste tot pamantul stins si indepartat ca o nimicnicie, pe care auzul nu poate s-o mai uite…” (Undeva)
“Ploua marunt… Ma gandesc ca n-am cincizeci de bani…” (Pe maidan)
“Ploua, si in librarie era o tacere trista” (Zborul cartilor)
“It was back in ’32 when times where hard
He had a Colt 45 and a deck of cards
Stagger Lee”
(Nick Cave – Stagger Lee)

Fata, femeia saraca, de multe ori refrenul nuvelei

Pentru cincizeci de bani o femeie din bordei bate-n geam… Vrea iubire…” (Pe maidan)
“Tu unde esti, Marie, frumoasa fata de mahala?…” (De Pasti)
“Ea, … voia in noaptea calda sa-si linisteasca o leganare amoroasa pe banca ascunsa in fundul gradinii ce se termina fara ingradire, intr-o margine a pamantului.” (Pe ganduri)

Fericirea si altruismul la timpul trecut
“Dar tu erai plina de viata, si rochiile tale scumpele admira toata mahalaua; nici o fata nu era geloasa pe tine, fiindca sticlutele cu parfumsi toate bomboanele pe care ti le dadeau liceenii, si baietii de boier si subofiterii, si subofiterii, si toti amantii tai le imparteai lor.”
(De Pasti)
“Ea spunea ca totul e potrivit de frumos si ca privighetoarea va inceta pentru a se auzi curand ciocarlia…”
(Pe ganduri)

“Farewell happy fields
Where joy forever dwells
Hail horrors hail”
(John Milton – Paradise Lost)

Moartea, alienarea sau consonantismul naturii
“Si acea durerea ascunsa, care pune trandafiri pe obraji, intr-o zi te-a facut sa parasesti, pentru totdeauna, aceasta lume pe care tu o mangaiai cu frumusetea trupului tau…”
(De Pasti)
“Sss… spune frunzisul uscat… Cerul e de plumb.. Vantul loveste cu ploaia subtire…”
(Pe maidan)
“Afara ninsoarea cadea inca prin intunerecul zorilor, si fiindca cineva pronunta ca e destul… cu tristeta sau seriozitate, toti se imprastiara, ca de obicei, de unde au venit…”
(Intunerec)
“Ar trebui scrisa aceasta noapte cu un sunet stans, in campia de ninsoare… pe care am uitat-o in paharul cu alcool.”
(In zadar)
“They found her the next day cuffed to the bed
A rag in her mouth and a bullet in her head
O poor Mary Bellows”
(Nick Cave – The Kindness of Strangers)

Cinism si ironie
“Supraalimentatia sau alimentatia sunt recomandate pentru a se evita fuga pamantului si ameteala produsa de astre. … Curba pamantului fuge… Astrele sunt ametitoare… A te destainui, insa, prea mult, e intristator…”
(Pe ganduri)
“Numai acele brosuri subtiri si anonime mai asteptau falfaind, aruncate acolo, aratandu-si parca zambind, numele lor: Pentru paine, Dreptate, Adevar, Iubire…”
(Zborul cartilor)
“Versurile lui Neculuta: Spre tarmul dreptatii era volumul sau nedespartit, si, fiindca cetise ca autorul fusese poet si cizmar, nu rareori il vedeai prin cizmarii stand pe scaunas, intre lucratori, si cetind, printre loviturile de ciocan, versurile poetului sau favorit.”
(Un visator)
“I shot a hole in Kathleen Carpenter
Recently divorced…”
(O’Malley’s Bar)

1243369977702_f.jpgFantasticul la Bacovia nu este cu mult diferit de cel eminescian, prolongatia acestuia intalnindu-se dezvoltata cel mai bine la Mircea Eliade. In principal intreaga calatorie ireala are la baza plictisul. In comparatie cu Poe, la Bacovia predomina urbanul de mahala, sordidul mitic de la Poe fiind suplinit in cazul poetului roman de porci si ciori. Alte locuri comune intalnite in proza bacoviana: teleportarile, bibliotecile (ca atemporalitate), nefericirea clasei muncitoare, trimiterile sociale si politice dezvolta si ele aceeasi tema a cotidianul plat si invariabil. Plictisul bacovian considerat de George Calinescu aproape inexistent:

Tema plictisului provincial si duminical e mai putin dezvoltata de poet.ö capata o mult mai mare importanta in acceptiunea critica a lui Ion Simut, acesta apeland la trimiteri din opera lui Emil Cioran.

where_the_wild_roses_grow_by_mstrychowska-d6sh5av.jpgDin moment ce verdictul mortii este dat o data pentru totdeauna, intregul scenariu al existentei devine plictisitor si inutil, fara rost. Sensul plictisului bacovian, departe de acceptia minora a simbolismului, este in perfecta consonanta cu Cioran. Filosoful vorbeste (tot in “Tratat de descompunere”) de un ‘lirism al negatiei’ ca de o reactie la dezarticularea timpului: Plictisul este ecoul din noi al timpului ce se destrama…/ revelatia golului, sleirea delirului care sustine – sau inventeaza – viata. Plictisul ar proveni deci din mersul prea incet al lumii, din caderea prea lenta in neant.”

Este Bacovia altfel decat poetul simbolist, direct subordonat lui Macedonski primul sceptic roman de serviciu, deschizand calea catre Cioran? Este ‘satanismul cultural’ al lui Bacovia vehicolul pentru un discurs sceptic inca incipient? Permiteti o paralela?

“Un gol istoric se intinde,
Pe-aceleasi vremuri ma gasesc…
Si simt cum de atata ploaie
Pilotii grei se prabusesc.”
(George Bacovia – Lacustra)
“De atatea lacrimi, pamantul a capatat igrasie.”
(Emil Cioran – Lacrimi si sfinti)

 

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s